Pavilionul Romaniei la Shanghai, vizitat de aproape 3 milioane de oameni
|
|
|
Cei care au trecut pragul Pavilionului tarii noastre - Greenopolis - au asistat la peste 2.400 de spectacole oferite de artisti romani. Potrivit MAE, Pavilionul Romaniei a gazduit, pana in prezent, sapte forumuri economice si numeroase alte evenimente de promovare a relatiilor comerciale romano-chineze. In plus, a fost vizitat de 130 de delegatii oficiale si numeroase personalitati din diferite domenii. "La patru luni de la deschiderea oficiala a Expozitiei Mondiale de la Shanghai, apreciem ca prin intermediul activitatilor cultural-artistice si al evenimentelor dedicate promovarii economice derulate in cadrul pavilionului nostru, am oferit posibilitatea vizitatorilor de a interactiona cu traditiile, cultura si oferta de servicii si produse romanesti, reusind sa transmitem mesaje corelate obiectivelor de participare si sa obtinem o importanta vizibilitate printre celelalte state de la Expo 2010", a declarat comisarul general al Romaniei la EXPO 2010, Ferdinand Nagy, citat de Agerpres. Ziua cea mai buna la Shanghai, 29 iulie Momentul de maxima vizibilitate a Romaniei la EXPO 2010 a avut loc pe 29 iulie, cand tara noastra si-a sarbatorit Ziua Nationala la Expozitia Mondiala, in prezenta ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, si a unor membri ai Parlamentului si Ministerului Culturii si Patrimoniului National. Legendele sportului romanesc Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi si Ilie Nastase au fost si ele prezente, cu acest prilej, la Shanghai. In luna august, cea mai importanta vizita a unei delegatii straine la Pavilionul Romaniei a fost cea a Inaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate si vicepresedinte al Comisiei Europene, Catherine Ashton. Oficialul CE a vizitat Greenpolis pe 29 august, declarandu-se impresionata de programul cultural al pavilionului romanesc. "Evenimentele culturale gazduite de Pavilionul Romaniei la EXPO 2010 au facut ca acesta sa fie faimos printre ceilalti participanti. Am aflat inainte de vizita mea aici de manifestarile culturale care se desfasoara zilnic in pavilionul dumneavoastra, mai ales ca aici este gazduita seria de concerte 'Travelling Piano", a declarat Catherine Ashton la intrarea in Pavilionul Romaniei. Spectacole de dans si muzica populara Pe partea de promovare culturala, Pavilionul Romaniei a oferit vizitatorilor aproximativ 2.400 de reprezentatii artistice live, care au constat in spectacole de dans si concerte zilnice de muzica populara si clasica din repertoriul romanesc si international. In cadrul EXPO Shanghai, Greenopolis este singurul care sustine zilnic spectacole la scena deschisa si care promoveaza in mod sustinut diversitatea culturala, devenind apreciat in randul celorlalte tari participante pentru manifestarile cultural-artistice pe care le gazduieste. In cursul acestei luni au continuat activitatile de promovare economica inscrise in Programul de Promovare al Exportului al Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) si Centrului Roman pentru Promovarea Comertului si Investitii Straine (CRPCIS), realizat cu sprijinul Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentele dedicate domeniului economic vor continua si in perioada urmatoare, astfel de actiuni avand ca obiectiv promovarea produselor si serviciilor romanesti pe piata chineza, dezvoltarea relatiilor economice bilaterale si identificarea unor solutii viabile pentru reducerea deficitului balantei comerciale, mai precizeaza MAE. » vezi articolul original |
|
|

| Cautare |
|---|
PROGRAM TV: Program PROTV | Program Antena 1 |
VREMEA: Vremea in Bucuresti | Vremea in Constanta | Vremea in Iasi | Vremea in Cluj | Vremea in Brasov | ALTE SITE-URI: Download programe | Jocuri Online | Jocuri Online
|

In cele 123 de zile de cand s-a deschis expozitia EXPO 2010 la Shanghai, peste 2,9 milioane de persoane au vizitat standul Romaniei, a anuntat Ministerul Afacerilor Externe.




















